Între zid şi vis

Admin

Indiferent de tipul de construcţie, protejarea propriului teren reprezintă garanţia că munca depusă nu va fi distrusă peste noapte. La fel şi noi am realizat un zid solid cu rol de susținere atât a terenului cât și a casei

Între zid şi vis

Pentru proiectul care conține două case ideale reunite sub denumirea de Cartierul La Izvor, a fost realizat un zid de susținere în laterala terenului dinspre izvor.

Realizarea ansamblului celor două imobile este prevăzută cu toată documentația, de la studiul geotehnic, amplasare, tipul materialelor și până la izolație și finisaje.

În urma realizării studiului geotehnic, inginerul structurist a calculat dimesiunile zidului, furnizând și tipul materialelor necesare realizării structurii interne.

Astfel, au fost folosite bare de oţel Ø 14 mm în combinație cu Ø 12mm, cu un beton b250.

 

Specificații zid sprijin
Talpa
L=300 cm
H=40 cm
Zid
Pleacă de la  l= 40cm și se reduce la partea de sus la l=30cm
H zid 350 cm

 

Case de vis

Departe de agitaţia oraşului Craiova, înconjurat de natură şi în imediata apropiere a unui izvor natural sunt doar câteva dintre avantajele unor imobile construite în pas cu tehnologiile actuale și cu impact redus asupra mediului.
Am început, așadar, să ZIDim un vis!

 

Mai multe despre

Cartierul La Izvor

Casa La Izvor (I)

Imobile